search this site the web
search engine by freefind
 
 

ION NITA NICODIN

 

  • S-a nascut in 1909, in catunul Nicodinesti, satul Brusturi, comuna Halmagiu, judetul Arad.
  • Picteaza din 1963.
  • Premiul I la expozitiile republicane ale artistilor plastici amatori (1967, 1969)
  • Premiul special al UAP la Expozitia republicana de arta naiva, Bucuresti 1974
  • Premiul municipalitatii orasului Lugano- Elvetia, la intalnirile internationale ale artei si culturii, 1973
  • Premiul special al juriului la Salonul national de arta naiva, Arad, 1976
  • Participa la Trienalele de arta naiva de la Bratislava, Zagreb, Paris
  • Salonul mondial al picturii naive- Levallois Perret
  • Participa la expozitiile itinerante de arta naiva romaneasca in Italia, R.F. Germana, Norvegia, Olanda, Danemarca, Finlanda, R.D. Germana, Ungaria, Polonia, Portugalia, Iugoslavia, Egypt, India, Tunisia, Mexic, Argentina, Venezuela, S.U.A., Canada, etc
  • Laureat al primei si celei de-a doua editii a Festivalului national "Cantarea Romaniei", 1977, 1979
  • Decedat in 1980

               "Dupa ce am fixat pinza pe doasca, am intrat in camaruta din spate, unde am lucrat 3 zile in sir. La scurt timp a avut loc o sezatoare la noi in bucatarie. Imi fac eu planul : «Ia sa ma due eu cu chipul aista la sezatoare, ca sa vad ce imi zic muierile ce se afla acolo».
               «Cunoasteti, voi, cine e aici?»
               Se uita muierile la tablou, se uita apoi una la alta si zic:
               «Nu cunoastem !
               Plec inapoi. Imi fac planul : «Apoi, daca nu-l cunoaste nimeni, inseamna ca nu e nimic de capul lui!
               Dar in momentul urmator, muieruta mea zise : «Ma, hai inapoi! Asta-i taicutu cu oile la piriu!
               »Ma intorc si il arat din nou muierilor. Atunci, femeile zic :
               «Chiar asta-i ma!» Dar una de cele zice : «Nu-i Darie, ca nu-i asa de mare nasul la el!»
               Cind vazui ca zice asa, m-am dus inapoi in camaruta si am taiat cu pensula din nas. Cind m-am inters, femeile au zis : «Acuma-i drept el!»
               Insa una din cele tot nu s-a lasat : «Nu le este frica mieilor de ciinele acela? «Nu-i ciine, e un miel negru», am zis eu atunci. Pa asta nu l-am mai schimbat. Asa-i si-acum, exact cum l-am pictat prima data. (...)
               Deci pictez de prin anul 1963, iar primele mele tablouri redau ceea ce se petrece in natura. Inca de la inceput am dorit sa fiu cit mai aproape de adevar, tablourile mele sa reflecte cit mai bine, cit mai autentie natura din aceasta mmunata vale a Muntilor Apuseni."


               Era in anul 1969 cind impreuna cu citiva prieteni indreptam spre Casa Scriitorilor "Mihail Sadoveanu", unde urma sa aisba loc vernisajul unei expozitii de pictura mai putin obisnuite. Cind am intrat in marele hol am avut brusc senzatia ca intregul spatiu ocupat de pinzele artistului se populase de culori, de fantastice culori, dezvaluind un univers uman, captivant. Erau acolo, printre altele, Imi amintesc, un ,,Peisaj de iarna la Brusturi", un ,,Deal impadurit", un ,,Liliac inflorit", o ,,Nunta la Brusturi" etc. Aceste tablouri si inca multe altele erau opere ale unui pictor taran : Ion Nita Nicodin. Acest om stia sa se bucure, sa creada in vraja culorii, a nuantelor si a liniilor care delimitau dezinvolt planuri, dar mai presus de toate stia sa-si asculte sufletul in care salasluia vibrind o intreaga lume, aceea a satului sau si un intreg univers spiritual. Atunci mi-a fost dat sa-l vad si sa-l cunosc pe Nita Nicodin : un barbat inalt, voinic, cu o frunte inalta — care m-a frapat imediat — cu sprincenele si mustata aproape carunte, un barbat care se apropia binisor pe atunci de 60 de ani. Dupa aceea l-am mai intilnit de vreo citeva ori la Brusturi, ori la Arad. Cum ajunsese pictorul sa-si expuna pinzele acolo in incinta Casei Scriitorilor o va spune el insusi mai tirziu, intr-un dialog cu reporterul aradean Emil Simandan.
               "Intr-o zi ma pomenesc cu o telegrama in care se arata ca trebuie sa ma prezint la Bucuresti. S-a hotarit sa mi se deschida o expozitie personala de pictura naiva.
               Nu am plecat imediat, deoarece nu eram umblat. Le-am raspuns ca nu pot sa merg. Imi placea sa fiu lasat in pace. Apoi au venit alte telegrame prin care eram rugat sa ma preznit la Bucuresti. Se prezinta si un tovaras de la cultura din Arad, care reinnoieste aceeasi invitatie. Eu ii raspund : "Nu ma pot duce, ca sint bolnav si neumblat". "Nu se poate, badie Nita, trebuie sa mergi la Bucuresti, deoarece o sa ti se deschida o expozitie de pictura naiva la Casa Scriitorilor "Mihail Sadoveanu". "Dar daca as fi mort, cum ar ii?". ,,Acum, chiar daca ai fi mort, tot ti s-ar face aceasta expozitie, dar dumneata esti inca in viata si nu poti sa nu mergi la Bucuresti !" ,,Nu ma duc !" am hotarit eu. Atunci a plecat. Dupa un timp, primesc insa o nota telefonica de la Arad prin care sint rugat sa ma prezint de urgenta la Centrul de indrumare a creatiei populare si a miscarii artistice de masa al judetului ca sa iau niste bani, pentru un premiu pe care l-am primit intre timp. Participasem la Expozitia republicana a amatorilor,, unde am obtinut premiul I. Atunci am zis : "Pina la Arad ma duc, dar mai incolo, la Bucuresti nu ma duc". Cind am ajuns la Arad, am fost indrumat sa merg la Casa prieteniei, unde se afla pe atunci sediul Centrului de indrumare a creatiei populare si a miscarii artistice de masa al judetului. Intru inauntru si intilnesc acolo doua tovarase mai grase. "Sarut mina", spun eu respectuos. "Ce-i cu dumneata aici ? au sarit cele doua tovarase. Descumpanit, am ramas pe loc. Tot atunci, din cealalta incapere a aparut un tinar flocos (cu barba). Era flocos din cale afara. La noi asa se spune celor care nu se barbieresc. Dupa ce m-au intrebat cele doua femei, ma intreba si acesta» "Ce-i cu dumneata aici?". Avea insa o voce mai domoala decit tovarasele mai-nainte. ,,Uite, m-ati chemat aici...",, si-i arat nota telefonica pe care am primit-o la Brusturi, ,,Dumneata esti badita Nita ?. ,,Eu !" Atunci, ecel flocos a sarit la mine si m-a imbratisat de cunosstinta.
               Flocosul, raspunzind de pictura, mi-a inminat premiul pentru care am fost chemat. Atunci s-or sohimbat atitudinea si cele doua femei grase si m-or felicitat si ele. Am primit o diploma si un plic in care se afla 1 500 lei. ,,Asta-i al dumitale" mi-a spus flocosul. Atunci eu m-am gindit sa cinstim evenimentul si i-am invitat la restaurant. ,,Nu putem, ca sintem ocupati acum !" mi-a spus flocosul. "Atunci, ramineti cu bine, ca eu plec acasa la Brusturi !" Cind or auzit ca vreau sa merg acasa, s-au speriat asa de tare, incit au lasat tot lucrul pe care l-or avut de facut si s-or luat dupa mine la restaurantul "Zarandul". (Eu nu stiam de ce s-or speriat cind le-am spus ca ma intorc la Brusturi. Tovarasii de acolo aveau un plan cu mine, sa ma trimita la Bucuresti cu forta). In afara de cel flocos, or venit dupa mine ,,sa le fac cinste" inca vreo trei. "Ce bem?" am intrebat eu. "Cite un det de coniac!" au raspuns ei. Dupa ce bem coniacul pe care l-am comandat, li s-a deschis si mai mult pofta de baut. Mai comand inca o sticla, iar dupa ce o bem, tovarasul respectiv imi spune : ,,Stii, dumneata, ca de aici mergi la Bucuresti!" ,,Asta crezi dumneata, eu de aici merg la Brusturi!" "Ba mergi, deoarece acolo ti se deschide o expozitie personala de pictura naiva !" "Nu ma duc!" Dar, intre timp, am mai baut cite un det de coniac, iar la sfarsit, nu-mi mai amintesc cum m-au dus la gara. Atita stiu ca mi-au scos bilet de tren pentru vagonul de dormit si m-am trezit in cuseta cind trenul o facut tupu-tupu, tupu-tupu, asa cum fac femeile cu sita cind cern faina de malai" (...)
               De la acea expozitie drumul si pictura lui Nita Nicodin au cunoscut o uimitoare ascendenta. Numeroase expozitii personale (sau in colectiv) in tara si in strainatate, emisiuni la radio si televiziune, nenumarate premii si diplome.
               Subiectele preferate de Nita sint cele care oglindesc viata satului in care s-a nascut si in care a trait : catunul Brusturi din subzona Halmagiu - care ofera oricarui simplu privitor un peisaj unic fascinant. Tocmai pentru acest lucru, credem ca numai acel privitor il va putea intelege pe deplin pe Nicodin care va putea poposi, fie si vremelnic, pe meleagurile halmagene.
               Totusi nu putem afirma ca Ion Nita Nicodin este in exclusivitate un peisagist. De multe ori peisajul "este pentru el numai un pretext si un prilej in care isi etaleaza figurile umane. Mai frecvent, tablourile sale sint evocari, reconstituiri ale unor amintiri. O nunta, o petrecere, un obicei vechi sint prilejuri pentru o sumedenie de amanunte : o linie de inalta tensiune, brazi incarcati cu zapada, catune vecine, flori bizare, case, caminul cultural din localitate, costume populare specifice locului. In tabloul intitulat "Obicei in catunul Balc" - cind la duminica Tomii oamenii se duc la morminte, si dau acela pomana pentru cei morti, pomii sint infloriti; un adevarat simbol al resemnarii, o lume in care nu este noapte ci numai ziua, nu este intuneric ci numai lumina. Tabloul este, in fond, o alegorie, — viata, lumina, dominind moartea.
               ...Din 1980 Nita Nicodin nu mai este printre noi. Pe im perete al camerei mele de lucru se afla un tablou al pictorului. In prim plan, o fintina si o fatuta (cum ar spune Nicodin) privind catre adincul apei. In plan secund, dealuri invadate de o vegetatie luxurianta; in al treilea plan, dominind totul, muntii. Este o pace adinca de inserare montana. Dintr-un colt al tabloului se arata, usor estompata parca de aburii inaltului, secera lunii.
               — De ce priveste fata in apa fintinii? il intrebasem odata pe Nicodin.
               — Sa vada chipul feciorului ursit, imi raspunsese pictorul.
               Intr-adevar Nita Ion Nicodin venea de departe. Venea din lumea doinelor, a baladelor, a legendelor, a datinilor si credintelor populare —marturii ale tineretii fara batrinete si ale vietii fara de moarte a neamului romanesc.
               
               
                Extras din cartea "STARE DE DOR- poeti si pictori tarani", Editura Sport- Turism, Bucuresti, 1983, Editie alcatuita si ingrijita de Ioan Meitoiu
               
               
                CRONICARII DE LA BRUSTURI

               Cind privirea mi s-a oprit pentru intaia oara pe peretii casei cu arome de busuioc si brad, la tablourile cu proaspat miros de rasini si ciudate armonii cromatice, ajunse aici de undeva de pe povirnisurile roase de neguri ale Apusenilor, am avut senzatia certa ca stau in fata unor creatii care, chiar daca erau inca ,,neomologateu si nerecunoscute, apartineau viitorului.
               — De ce pictezi ? l-am iscodit atunci, in vara lui 1969, undeva pe o coasta de livada, pe inca necunoscutul Ion Nita Nicodin turnind despre el filmul T.V. "Cronica de la Brusturi".
               — Traiesc intr-un colt de rai nevazut de nimeni, pot sa nu pictez? mi-a raspuns. Am pictat si cind eram copil de scoala, dar au venit anii de ostire, muncile campului, familia, grijile gospodariei, mineritul... Acum la batrinete, de cind m-am pensionat, m-am apucat iar de visul copilariei, culorile. Si nu mai trece timpul degeaba.
               Cind in acelasi an, toamna tirziu, i-am vernisat ,,Cronicarului de la Brusturi", alaturi de George Macovescu si Petre Comarnescu, prima sa expozitie la Casa Scriitorilor din Capitala am simtit aievea cum universul pictural, fascinant pe care Nita Nicodim l-a adus in centrul Capitalei, se inscria ca un eveniment deosebit ce-si va avea de spus un greu cuvint in pictura naiva. Iata, asadar, pe simezele Capitalei, universul Brusturilor lui Nita cu snoavele, superstitiile si ciudatele sale intamplari, cu paduri inflorite si albitul pinzelor la riu, cu, cazane de tuica si acoperisuri rosii, cu cerbi si catune rasfirate pe dealuri, cu cosasii ia claca pe plai, cu camioane transportind minereu si care cu coviltir ducind mere la campie, cu Avram Iancu si Horia, cu tulnicarese pe Muntele Gaina, cu boi miscindunse lenesi printre buldozere, construind noul drum, cu nunti vesele si initimplari cu uciga-l toaca, cu pajisti verzi de otava cruda si policromia exmberanta a florilor salbatice, cu livezi aprinzind felinarele rosii ale ionatanelor, cu paduri agonizind intre galbenul-roscat si incendiul frunzelor de cires saibatic, cu munti mangaiati de neguri albastre si turme de oi coborindu-i ca niste fumuri albe... Si tot acest univers, toata aceasta miraculoasa lume a satului, descrisa cu o cuceritoare sinceritate a autobiografiei, cu gravitate sau haz, dar intotdeauna cu candoarea si uimirea aceluia care observa viata si o comenteaza ca pe a sa proprie, cu stingacii si disproportii care nu-i scad, ci dimpotriva potenteaza forta de seductie si farmecul acestor pinze.
               Prezentele in marile saloane europene si premiile internationale vin sa confirme, an de an, valoarea picturii, farta autenticitatii cronicarului de la Brusturi. Dar mai convingatoare decit orice recunoastere este, cred, faptul, nu lipsit de o semnificatie majora, ca ampla si originala cronica picturala a satului inceputa de Ion Nita Nicodin: continua cu aceeasi forta de afirmatie si dupa stingerea maestrului ei. Petre Mihut, Rodica Nicodin, Maria Mihut sint doar citeva nume dintr-o intreaga pleiada de "naivi" halmageni care, fiecare cu mijloace proprii si viziuni personale, intotdeauna morale, cu vibratii pure izvodind din acelasi univers real si imaginar al satului din Apuseni, tin sa adauge noi file de prospetime si frumusete inceputului pe care l-a marcat, in pictura naiva a acestor meleaguri, taranul-miner Ion Nita Nicodin. Cronicarii de azi ai Brusturilor ii continua scoala, transpunind pe pinze, fiecare in felul sau, farmecul dintotdeauna nealterat si totodata mereu innoit al vietii satesti.
               
                Toma George Maiorescu
               
               
                Extras din cartea "STARE DE DOR- poeti si pictori tarani", Editura Sport- Turism, Bucuresti, 1983, Editie alcatuita si ingrijita de Ioan Meitoiu

  •  
    search this site the web
    search engine by freefind
    This site was updated on April, 2009
    All works are protected by copyright. Reproductions are for private use only. If you want to print, download into your computer, or pass them on to your friends, you may do so, as long as you do not use the pictures to create income from the reproductions.
    © 2009 DARASTEAN